Un arbitru din Buzau a fost alergat in timpul unui meci din liga a patra, de catre un jucator pe care il daduse afara de pe teren.
Cu cateva minute inaintea fluierului final, Ovidiu Ranete, jucator al echipei gazda din Tisau, care fusese eliminat in minutul 65 pentru cumul de cartonase galbene, a intrat pe teren “inarmat” cu o lopata pentru a-i aplica o corectie arbitrului Traian Balan. A fost oprit la timp de catre antrenor si ceilalti jucatori. Potrivit relatarilor martorilor, anterior acestui episod, fotbalistul a aruncat cu bulgari de zapada inspre tusier.

